Secția clinică de Ortopedie și Traumatologie face parte din Spitalul Județean de Urgență Slatina, dispunând de un număr de 35 de paturi, repartizate sub formă de saloane, saloane cu cinci și șase paturi și un salon de urmărire postoperatorie a pacienților.
În cadrul Blocului Operator, secția are repartizată o sală de operație, dotată cu un amplificator de imagine radiologic, necesar în multiple intervenții chirurgicale.
În vederea realizării unei examinări cât mai complete și complexe a cazurilor, secția dispune si de posibilitatea investigării pacienților cu ajutorul examenelor CT și RMN.
Secția Ortopedie și Traumatologie realizează o bună colaborare cu celelalte secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, asigurând astfel o bună investigare și supraveghere a pacienților politraumatizați, cu o stare generală gravă și a pacienților cronici.
Personalul secției este compus din:
Programul în cadrul Ambulatoriului integrat spitalului: